Decoratiuni biserica, porumbei

Adevărata nuntă sau adevăratul botez este taina ce se săvârşeşte în biserică, abia apoi evenimentul este sărbătorit cu alai şi fast, cu mâncare, joc şi voie bună.

Pregătirea momentului religios implică un simplu decor, elegant, sobru cu accente de culoare, cu flori şi lumânări iar la ieşirea din biserică porumbei, fluturi sau confetii.

Minunatii porumbei pot juca un rol cheie in celebrarea casatoriei. Cel mai potrivit moment pentru eliberarea porumbeilor este cel al incheierii momentului religios.

In primul rand trebuie sa stii ca porumbelul alb este simbolul pacii universale si al sperantei, imaginea cu porumbelul care duce in cioc o ramura de maslin, fiind relevanta. Se zice ca daca visezi un porumbel inseamna ca vei avea o casatorie fericita, iar daca visezi un stol de porumbei atunci vei avea parte de un zbor cu avionul.

Eliberarea a doi porumbei de catre mireasa si mire semnifica faptul ca cei doi sunt pregatiti sa inceapa viata impreuna. Porumbelul alb  semnifica pacea si dragostea dintre doi oameni .

Biserica langa Castel
Biserica langa Castel
Biserica langa Castel
Biserica langa Castel
Biserica langa Castel
Biserica langa Castel
Biserica langa Castel
Biserica langa Castel
Biserica langa Castel
Biserica langa Castel
biserica 04.10
biserica 04.10
biserica 04.10
biserica 04.10
biserica 04.10
biserica 04.10
biserica 04.10
biserica 04.10
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
Biserica catolica Aradul nou
Biserica catolica Aradul nou
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
ceremonie in aer liber
ceremonie in aer liber
ceremonie in aer liber
ceremonie in aer liber
ceremonie in aer liber
ceremonie in aer liber
ceremonie in aer liber
ceremonie in aer liber
Cununie religioasa in aer liber
Cununie religioasa in aer liber
Coloane cu flori
Coloane cu flori
Coloane cu flori
Coloane cu flori
Coloane cu flori
Coloane cu flori
Coloane cu flori
Coloane cu flori
Coloane cu flori
Coloane cu flori
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
biserica in castel
biserica in castel
biserica in castel
biserica in castel
biserica in castel
biserica in castel
Lesnic
Lesnic
biserica in castel
biserica in castel
biserica in castel
biserica in castel
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
decor biserica
biserica Negresti Oas
biserica Negresti Oas
biserica Negresti Oas
biserica Negresti Oas
biserica Negresti Oas
biserica Negresti Oas
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Cununie in aer liber
Cununie in aer liber
Cununie in aer liber
Cununie in aer liber
Cununie in aer liber
Cununie in aer liber
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Biserica in aer liber
Domeniile Lupas
Domeniile Lupas
Domeniile Lupas
Domeniile Lupas
Domeniile Lupas
Domeniile Lupas
Domeniile Lupas
Domeniile Lupas
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Decoratiuni biserica
Porumbei
Porumbei
Porumbei
Porumbei